Totul a inceput de la observatia fireasca ca in muzica contemporana s-a pierdut bucuria de a cinta. In cluburile underground, unde noi, fauna alternativa, sintem propriul nostru public, unde trupele de pe scena cinta in fata trupelor spectatoare, spiritul critic e mai pregnant decit emotia artistica. Ne aglutinam in subsoluri si ne dam cu parerea. Vine unul si zice ca basul suna prost iar interlocutorii incep sa numere gherlele de la toba, sa injure sunetistii si acustica locului. Mergi la scena sa feliciti muzicienii transpirati, le spui ca a sunat bine si ei incep sa circoteasca impotriva propriei prestatii, parte din dorinta de se arata de o cruda obiectivitate, parte din fatarnicie juvenila si excipiens – natura pacatoasa a artistului frustrat de plecarea iremediabila a vremilor cind rock-ul avea public, succes, bani si glorie.
Am spus intotdeauna ca e mai important ‘ce’ decit ‘cum’! Mai bine original si istet decit cintaret manierist cu pricepere in minuirea sculelor. Asa n-o sa iesim niciodata din tara asta amarita, iar fara piata anglo-saxona nu exista muzica mare, public mare sau afacere mare. Lumea straina care ne asculta trupele nu poate decit sa zica: ‘Iata, cinta si astia ca pe la noi, desi un pic mai slab! Iata, au si ei franzferdinanzii lor, maimutele lor arctice, kaizercifii lor! Ei, si?!?’
Drept pentru care am inceput sa ne jucam, sa cintam de placere.
Un ex bass prost dintr-o trupa obscura de provincia anului 1982 a decis sa-si inceapa cariera de lead vocalist la 43 de ani. Si a inceput sa puna pe computator piese vechi si idei necintate niciodata, sa corecteze textele scrise intr-o engleza aproximativa in adolescenta.
Am intrat in sala de repetitie cu tobarul permanent Scout Astray, Eduard ‘Dedi’ Grigoroiu, cu Jan Pasniciuc (pentru ca trebuia cineva care sa si stie sa cinte!) si cu Costi Nitu, basul vaduvei Bob si asa a iesit ‘Lassie Was A Boy’, piesa prezenta pe compilatia ‘The Next Dog Desert Island Selection’, ca la urma urmei e casa de productie a lu’ Antonescu si produce ce vrea muschii lui ca e pe banii lui.
Ulterior am inceput sa ne jucam in studio cu Gigi Catrina la chitara, la clape, la butoane si, in general, la cirma tehnica a proiectului. Si am adus in intreprindere oameni care cinta de placere. Dan ‘Vezi’ Vezentan, marele pozar, animator si desenator, a batut la tobe prin clasa a 7-a la Seini, Maramures si la Baia Mare si a acceptat bucuros sa colaboreze la ‘Indian Joe’ si chiar sa bata singur la ‘King Of Confrontation’, unde basul il face Nicolae Chiris, un alt om talentat care n-a mai pus mina pe instrument de ani buni. Ne-a mai ajutat Mihai Andrei (Dekadens). Am adunat un cor de amatori pentru ‘Raining In Her Letter’ – Dedi, Oana, Mihaela Vezentan, Tweety, Vezi, Betzi. Si o sa aducem si alti colaboratori! Un acordeonist care n-a mai cintat de peste zece ani, o intreaga sectie de alamuri de la Conservator, saxofonisti de jazz s.a.m.d..
Scout Astray a debutat pe Myspace in octombrie 2008 si in 7 luni a adunat 10000 de accesari, 20000 de plays, peste 300 de prieteni si invitatii de a concerta in Danemarca, Suedia si Syria, ceea ce pentru o trupa care n-a existat niciodata inafara studioului e enorm.
Avem 7 piese originale pe Myspace, masterizate la New York de Mastervargas, trei piese in studio si idei pentru vreo 200 de cintece.
Pe 6 iunie pe malul lacului Herastrau, Scout Astray va debuta live.
Anul acesta vom scoate un album cu care, asa amator cum cintam, vom cuceri lumea mare plictisita de maniera, de alternativul light si cleios, de milogi de la Cluj, de hippioti libidinosi, de Emo penibili, de rockeri de bani gata si de pseudo punkisti rupti in cur.
In curind va fi public manifestul ‘Office Rock and Corporate Violence’.