joi, 2 octombrie 2008

Comunicat

 SC ROADRUNNER SRL, cu sediul in Bucuresti, str.Ion Campineanu nr.5, parter, sector1, numar de inmatriculare in Registrul Comertului J40/1859/2007, CUI 20899760, reprezentata legal de Antonescu Mihai Bogdan, aduce la cunostinta urmatoarele:

In fapt, subscrisa este inscrisa in Registrul National al Fonogramelor si efectueaza activitati de producere, distribuire si comercializare a fonogramelor, conform certificatului de inregistrare in Registrul National al Fonogramelor seria B2132038 nr.03679/21.08.2007 si certificatului seria B2132496 nr.04132/09.09.2008.

Continutul discurilor produse si comercializate reprezinta proprietate intelectuala a companiei, conform legislatiei in vigoare. Marcile ROADRUNNER CARRIER, ROADRUNNER MUSIC, MISCELLANY, ROADRUNNER sint marci inregistrate. Piese muzicale inregistrate la Next Dog Studio (Scrap art SRL), masterizate la Next Dog sau Mastervargas pentru Roadrunner, fotografii proprietatea Roadrunner sau New Folder cu drept de utilizare limitata de catre Roadrunner nu pot fi reproduse in nici un fel fara acordul scris al proprietarului.

Roadrunner va face intotdeauna toate demersurile legale pentru a depista si a determina pedepsirea conform legii a tuturor celor care comit fapte de natura civila, administrativa sau penala  cu consecinta  de a uzurpa dreptul de autor si va cere daune materiale si morale substantiale in instanta de judecata.

Primul pachet de actiuni a fost indreptat impotriva site-ului www.oneday.ro, domeniu detinut de SC Office Inn Net SRL, J24/1379/2005, CUI 17877621, din Baia Mare, societate aflata in intrerupere temporara de activitate, si a numitului Magirescu Codrin, autor si manager al initiativei One Day.

Oneday a inclus in compilatia downloadable trei inregistrari proprietatea Roadrunner SRL.

 Roadrunner SRL s-a adresat  Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, Directia Politie Judiciara, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Biroul nr.2 – Proprietate Intelectuala, Directiei Generale Antifrauda, ORDA si a inaintat plingere prealabila impotriva One Day si a numitului Magirescu Codrin solicitind reparatii materiale.

 Consideram ca sunt indeplinite elementele constitutive ale infractiunilor prevazute de art.139 indice 8, art.140 alin.1, lit.c), art.143 alin.2 lit b) din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturi conexe. In civil, am stabilit valoarea de 100.000 RON pentru pretentii, dimpreuna cu cheltuielile de judecata.